Page cover

🐣Primii pasi

Bun venit în lumea Hattrick! Doar ce ai primit o echipă însă în acest moment probabil că te întrebi: Şi acum ce? Cum se joacă acest joc? Când joc primul meci? Trebuie să măresc stadionul? Care este portarul echipei mele? Jucătorii ăştia sunt necunoscuţi, nu există un Maradona, un Van Basten, un Gheorghe Hagi? Cum fac să joc meciurile? Totuşi înainte de a te arunca în piscină hai să vedem mai bine ce temperatură are apă şi să facem câteva mişcări de încălzire. Nu te grăbi, este doar prima ta zi în hattrick, există oameni care sunt aici de peste 15 ani iar mulţi dintre ei au comis o groază de erori în primele zile, în primele săptămâni, iar acum tu poţi învăţa din greşelile şi experienţele lor iar apoi, cu trecerea timpului, vei descoperi poate că ai obţinut rezultate mai bune decât ale lor. Foarte important! Ce trebuie să faci în primul rând: - Nu lua nicio decizie decât după ce ai citit măcar o dată regulile jocului. Da, este multă informaţie acolo şi îţi trebuie timp să o citeşti şi să o înţelegi. Dar pe viitor vei vedea că regulile jocului îţi dau răspunsul la multe din întrebările tale. - Dacă ai dat şi de acest ghid sau altul asemănător, cu atât mai bine. Dacă ai un prieten care joacă de mai multă vreme, întreabă-l unde poţi găsi informaţii despre începători. - Instalează un program ajutător, comunitatea aceasta a dezvoltat sute de astfel de programe (Comunitate>Produse CHPP). Programul ajutător Hattrick Organizer (HO) este cel mai folosit si cel mai apropiat program CHPP de “cifrele” jocului; ajută în găsirea celor mai bune aşezări ale jucătorilor în teren, ordine individuale, tactici, etc - Foloseşte Google Chrome sau Mozilla Forefox şi instalează FoxTrick. Vei avea la dispoziţie o mulţime de statistici, link-uri utile, metode mai eficiente de analiză a meciurilor. - Începe să antrenezi, antrenamentul este principalul mod de a obţine performanţă. Aici găseşti câteva sfaturi de antrenament de început. Fă-ţi o idee despre cum funcţionează motorul meciurilor. Doar în acest mod poţi înţelege mai bine cum ai reuşit să câştigi, de ce ai pierdut un meci, cum poţi profita de punctele slabe ale adversarilor tăi şi cum îţi poţi pune în valoare punctele tale forte. Nu uita că ce vezi tu este un text dar de fapt, în spatele acestui text sunt nişte numere, nişte calcule, este un joc ce se bazează strict pe probabilităţi. există o explicaţie mai amănunţită asupra însă de moment trebuie să ştii noţiunile elementare. Să încercăm deci să vedem pe scurt o prezentare a motorului. Golurile se marchează în principal din ocazii normale şi evenimente speciale (eventuri). Echipa care are posesia mai mare are şanse să primească mai multe ocazii. În momentul în care o ocazie este atribuită unei echipe, intervine alt calcul. Se compară atacul echipei ce a primit ocazia cu apărarea celeilalte echipe. Cu cât nivelul atacului este mai mare decât nivelul apărării, şansele ca ocazia să se transforme în gol sunt mai mari. Nu uita că vorbim de probabilităţi, întotdeauna există posibilitatea (mică, este drept) ca o apărare de nivel 1 să apere o ocazie cu un atac de nivel 10. Numărul total de ocazii este de 15 într-un meci, 5 dintre ele putând fi atribuite oricărei echipe (în funcţie de ratingul de la mijloc). Dacă o echipă pierde ocazia respectivă, automat va fi preluată de către cealaltă echipă. Tot în funcţie de mijlocul fiecărei echipe se dă lupta şi pentru celelalte 10 ocazii. Fiecare echipă are posibilitatea de a primi 5 ocazii, pe care le poate câştiga în funcţie de mijloc. Dar dacă pierde ocazia, aceasta nu se va duce automat către cealaltă echipă, aşa cum se întâmplă cu cele 5 comune ci pur şi simplu se pierde. O ocazie se poate termina cu gol sau cu ratare. În momentul în care se termină cu ratare iar echipa care s-a apărat în ocazia respectivă joacă tactica "", există posibilitatea ca această ocazie să nu se termine ci să se transforme în ocazie pentru cealaltă echipă. Despre contraatac şi alte tactici vom discuta în detaliu în secţiunea "". În afară de golurile din ocazii normale există şi cele din event. Mai multe detalii în capitolul "Eventuri şi faze fixe" Dar despre despre aceste lucruri există detalii în celelalte secţiuni ale paginii. Să vedem însă abilităţile necesare fiecărui jucător, astfel vei descoperi unde trebuie să îl joci pentru a da randament.

Mijlocul este o componentă foarte importantă a jocului dar nu este unicul mod de a câştiga meciul. La nivele mai joase, în general echipa care câştigă mijlocul are şanse mari să câştige meciul. Dar cu cât urcăm spre diviziile superioare sau în cazul echipelor naţionale, sunt multe cazurile în care mijlocul nu mai reprezintă totul. Pentru început însă poţi maximiza mijlocul şi a avea nivel de atac mai mare, pe termen scurt rezultatele sunt destul de bune. Mai târziu poate, veţi savura satisfacţia de a câştiga de exemplu în urma unui joc creativ sau în urma unui contraatac bine jucat. Pentru început trebuie să ştii să distingi care sunt calităţile necesare pentru fiecare tip de jucător. Dar cu timpul vei descoperi mai multe. Detalii despre jucători găseşti

Last updated

Was this helpful?