⚽
Hattrick University
ZONA WEB3IncepatoriStrategiaSociale
  • WEB3 GAMES
    • 📢Zona WEB3
    • ⚽Soccerverse
      • 🚩Ghidul Inițial
  • HATTRICK
    • 📣Bun venit
    • 🐣Primii pasi
    • 📆Primele obiective
    • ⭐Linkuri utile
    • 🎓Licenţa de Manager
    • 🏧Abrevieri uzuale
    • 🧮Economia iniţială
    • 📝Din presa adunate
    • 👔Noii specialisti
    • 📊Raportul de meci
    • 👥Sistemul de mentorizare
    • 📰Reviste
  • 🧩Realizări
    • ☑️Principale
    • 💠Speciale
    • ⭐Supporter
    • 🌚Ascunse
    • ❌Eliminate
  • Echipa de club
    • 🏟️Stadion
    • 💼Specialişti
    • 💰Sponsori
    • 🫂Suporteri
    • 🪙Salarii
    • 🏆Sistemul de Cupe
    • 💵Premii
    • 🌐Actualizări
    • 💳Club adiţional
  • Antrenament
    • ⚙️Generalităţi
    • 💪Tip antrenament
      • 🧤Antrenament Portar
      • 🤜Antrenament Apărare
      • 🤝Antrenament Construcţie
      • 🤘Antrenament Extremă
      • 👉Antrenament Atac
      • 🤏Antrenament pase scurte
      • 👊Antrenament poziţii defensive
      • 🦶Antrenament faze fixe
      • 🤌Antrenament pase în adâncime
      • 🤙Antrenament atacuri pe extremă
      • 👟Antrenament Şut
      • 👤Antrenament Individual
    • 👨‍🏫Antrenorul
    • 🦵Strategii antrenament
    • 👟Meciuri amicale
    • 🧓Experienţa
    • ❤️Loialitatea jucătorilor
  • Strategia
    • 🌡️Spiritul echipei
    • 💪Încrederea în sine
    • 🏋️‍♀️Forma jucatorilor
    • 🦾Rezistenţa
    • 🌬️Eventuri Speciale
    • 📋Contributia la rating
  • Juniorii
    • 🐤Introducere
    • 📒Gestiune si lot
    • 🕵️Antrenori si scouti
    • 🪄Alte observaţii
    • 📜Siteurile ajutatoare
  • Studii
    • 👥Influenta psihologilor
    • 🟨Cartonase vs tip de jucator
  • Echipe naţionale
    • 🇷🇴Ghid Nationale
    • 📜Istoric
    • 🖥️Monitorizare
  • Retele Sociale
    • 📣Youtube
    • 💜Twitch
    • 🔵Facebook
    • El Rincón del DT
Powered by GitBook
On this page

Was this helpful?

  1. Antrenament

Generalităţi

PreviousClub adiţionalNextTip antrenament

Last updated 2 years ago

Was this helpful?

Antrenamentul este componenta jocului care duce la creşterea calităţilor jucătorilor. La echipă mare se poate alege un singur tip de antrenament, la echipa de juniori se pot alege două tipuri de antrenament, unul principal şi altul secundar. Însă aici vom prezenta antrenamentul de la echipă mare. Săptămânal poţi alege tipul de antrenament pe care îl doreşti. Efectele antrenamentului se produc în timpul actualizărilor de joi seara. Tipul de antrenament setat în momentul începerii actualizării este cel care decide antrenamentul din acea săptămână. Schimbările formei au loc tot în acest moment. Există 11 tipuri de antrenament. Fiecare îmbunătăţeşte o anumită calitate a jucătorilor. Antrenamentele sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Numărul maxim de jucători antrenabili este dat de: - Poziţiile care primesc antrenament în funcţie de fiecare caz - de exemplu atacanţi în atac, mijlocaşi şi extreme în construcţie, mijlocaşi şi fundaşi în poziţii defensive. - Jucarea a două meciuri pe săptămână, campionat şi cupa/amical. - Utilizarea tuturor sloturilor de antrenament disponibile în cele două partide, fără a juca de două ori un jucător pe post antrenabil. Cantitatea de antrenament primită de un jucător depinde de numărul de minute jucate pentru echipa ta în săptămâna respectivă, într-o poziţie corespunzătoare. Meciurile jucate pentru alte echipe nu produc efecte decât asupra formei, nefiind luate în calcul pentru antrenament. Dacă jucătorul nu a luat parte la niciun meci în timpul săptămânii, el nu se va antrena deloc. Un jucător primeşte antrenament complet dacă joacă 90 de minute în timpul săptămânii. Există şi mici excepţii în antrenamentul de faze fixe de exemplu. La nivel scăzut, un jucător (mai ales dacă este tânăr) nu are nevoie de toate cele 90 de minute pentru a primi antrenament complet. Asta nu înseamnă că va primi mai mult de un nivel într-o săptămână. Dacă un jucător va juca mai mult de 90, nu va primi antrenament suplimentar. Dacă joacă, spre exemplu, 50 de minute, se va antrena mai puţin, 50 din 90. Jucătorii cu ordine individuale primesc antrenament conform poziţiilor lor normale. Dacă jucătorul a jucat în două poziţii diferite în timpul săptămânii, va fi aleasă poziţia care îi dă cel mai mare avantaj la antrenament. Nu contează dacă jucătorul joacă în amical, meci de cupă sau meci de campionat - toate meciurile sunt la fel din punctul de vedere al antrenamentului. Dacă nu ai destui jucători pe teren la începutul meciului, îl vei pierde prin neprezentare şi vei pierde de asemenea antrenamentul pentru acea săptămână. Totusi când un jucător, meciurile jucate pentru altă echipă nu se iau în considerație pentru antrenament specific. Totuși, pentru forma și rezistență se ține cont de aceste meciuri (pentru a beneficia de antrenamentul de rezistență jucătorul trebuie să fie sanatos sau accidentat maxim +1). Pentru a înţelege mai bine modul în care minutele jucate influenţează antrenamentul, în regulile jocului găsim un exemplu: - Echipa se antrenează la "Extremă" în această săptămână. Ia în calcul că ziua de meci poate varia - sâmbătă se referă la meciul de campionat, iar miercuri la meciul amical sau de cupă. - Adam Adams a jucat ca extremă sâmbătă, dar nu a jucat miercuri. Se va antrena 90 minute la Extremă. - Bert McBert a jucat 90 minute ca extremă sâmbătă şi 90 minute ca atacant miercuri. Şi el se antrenează 90 minute la Extremă. - Carl Carlson a jucat 50 minute extremă sâmbătă şi 90 minute ca fundaş lateral miercuri. Se va antrena 50 minute Extremă şi 40 minute Extremă cu efect redus. - David Davis a jucat 40 minute ca extremă sâmbătă, dar 90 minute ca atacant miercuri. Se antrenează 40 minute cu efect complet la Extremă şi 50 minute la Extremă cu efect rezidual. - Freddie Fredericks joacă 90 minute ca fundaş lateral sâmbătă şi miercuri. Se antrenează 90 minute Extremă cu efect scăzut. - Gus O'Gumby nu a jucat deloc nici sâmbătă, nici miercuri. El nu îşi va îmbunătăţi calităţile deloc. Instrucţiuni individuale Poţi exclude maxim 3 jucători de la primirea antrenamentului unei calităţi; aceşti jucători vor primi doar antrenamentul de rezistenţă. Opţiunea poate fi utilă dacă ţi se pare că salariile lor vor creşte prea mult. In acest fel, echipele care antreneaza pana la niveluri foarte inalte de skill nu se vad obligate sa vanda acesti jucatori daca salariul acestora urca prea mult. De exemplu daca antrenam constructie sau atac, putem bloca antrenamentul unui jucator care a ajuns la mitic sau magic, si el primeste doar rezistenta si forma, salariul sau ramanand la acelasi nivel iar restul jucatorilor se antreneaza in mod normal. Factorii care influenţează antrenamentul. - Procent antrenament rezistenţă: Antrenamentul de rezistenţă este obligatoriu, fiind inclus în antrenament, procentajul minim fiind de 5%. Dacă de exemplu avem jucători bătrâni, cu vârsta peste 30 de ani şi dorim să le menţinem rezistenta la un nivel competitiv (bun sau excelent) va trebui să alegem un procent de rezistenţă de 30-35%, în acest caz antrenamentul va avea efect doar în proporţie de 70% respectiv 65%, evident în cazul în care intensitatea este la 100%. - Vârsta jucătorilor: Cu cât un jucător este mai tânăr cu atât viteza de antrenament este mai mare. Acesta este principalul motiv pentru care jucătorii de 17 ani cu calităţi maximale sunt foarte scumpi pe piaţa de transfer. Dacă nu este vorba despre un jucător cu şanse la echipa naţională, de multe ori este mai rentabilă cumpărarea de jucători cu vârsta cuprinsă intra 18-19 ani, sunt mult mai ieftini şi viteza de antrenament este ridicată. Pe măsură ce jucătorul îmbătrâneşte, are nevoie de mai mult timp pentru antrenament. Vom vedea nişte exemple pe finalul acestei pagini, comparând skilurile şi vârstele de antrenament pe diferite compartimente. În momentul în care ajung la vârsta de 28 de ani, jucătorii încep să piardă din calităţi, mai lent în prima fază, mai accentuat cu cât vârsta creşte, antrenamentul fiind îngreunat şi de acest fapt. - Nivelul antrenamentului (nivelul de intensitate): Exceptând cazurile speciale când se recurge la scăderea intensităţii, aceasta nu trebuie să fie niciodată la o valoare mai scăzută de 90%, valoarea recomandată fiind cea de 100%. Cu cât nivelul de intensitate este mai ridicat cu atât efectul antrenamentului este mai ridicat, fapt ce influenţează atât calităţile antrenate cât şi formă. Cu cât intensitatea este mai ridicată cu atât şansele de accidentări sunt mai ridicate, motiv pentru care ar trebui să avem un număr adecvat de fizioterapeuţi. Dar cum accidentările sunt influenţate în general de un factor random, cea mai indicată valoare a intensităţii este de 100%. - Nivelul antrenorului: antrenorul este un factor determinant şi decisiv în ceea ce priveşte viteza de antrenament, cu cât nivelul antrenorului este mai ridicat cu atât viteza de antrenament este mai mare. Pentru a vedea exact diferenţa dintre nivelurile de antrenori, consulta pagina antrenori. - Nivelul caracteristicilor jucătorului (skill): Pe acelaşi principiu ca şi în cazul vârstei, cu cât skilul jucătorului este mai scăzut cu atât viteza de antrenament este mai mare. Diferenţa dintre nivelele inferioare şi cele superioare este foarte mare, vom vedea mai jos câteva exemple în acest sens. Tot la fel ca şi în cazul vârstei când la vârsta înaintată scad calităţile, în acest caz vorbim despre o scădere din momentul în care jucătorul depăşeşte nivelul de titanic. Cu cât skilul jucătorului este mai mult peste titanic cu atât viteza de scădere este mai mare. Aceasta scădere este independentă de scăderea de vârstă, aşadar un jucător de peste 28 de ani şi cu skill peste titanic va scădea atât din cauza vârstei cât şi din cauza skilului ridicat.

În trecut nu se ţinea cont de nivelul de skill pentru a calcula săptămânile de antrenament necesare unui jucător pentru a urca un skill. Singura diferenţă o făcea vârstă. Dar un jucător avea nevoie de acelaşi număr de săptămâni pentru a urca de la formidabil la impresionat sau de la magnific la legendar, dacă vârstă era identică. Ca idee, un portar de 21 de ani avea nevoie de aprox 7 săptămâni să crească un nivel, indiferent dacă era vorba despre creşterea de la slab la inadecvat sau de la mitic la magic. Începând cu sezonul 34 s-a produs o schimbare majoră, în afară de vârstă, nivelul calităţii având o influenţa foarte importantă în numărul de săptămâni de antrenament necesare pentru a creşte un skill. Din acest motiv, astăzi este aproape imposibil să spunem: un mijlocaş are nevoie de x săptămâni pentru a urca de la skilul a la skilul b. Pentru că va trebui să ţinem cont de vârstă şi de skill. Iar pentru a face aceste calcule avem nevoie de nişte tool-uri, ce au fost dezvoltate de diverşi membri ai comunităţii, tool-uri care au înlocuit vechile tabele. Iată câteva dintre cele mai bune tool-uri pentru calcul de antrenament: - - dezvoltat de către - - dezvoltat de către - - dezvoltat de către Folosind oricare dintre cele trei unelte, putem pune la punct o strategie de antrenament. Sa facem un mic exercitiu, incercand sa vedem diferentele dintre numarul de saptamani necesare. In toate calculele vom lua in calcul un antrenor bun, procent de rezistenta de 15% si intensitate 100%. - Portar de 17 ani, skill bun, dorim sa il urcam pana la skill impresionant. La 17 ani si 63 de zile ajunge la impresionant, avand nevoie de un total de 9 saptamani de antrenament (a urcat 3 skiluri). - Portar de 17 ani, skill inadecvat, dorim sa il urcam pana la impresionant. La 17 ani si 95 de zile ajunge la impresionant, avand nevoie de un total de 13-14 saptamani de antrenament (a urcat 5 skiluri). - Portar de 23 ani, skill sclipitor, dorim sa il urcam pana la titanic. La 25 de ani ajunge la titanic, avand nevoie de un total de 32 de saptamani pentru a urca la titanic (a urcat 5 skiluri). Aruncam acum o privire pe piata de transferuri si facem o socoteala. - Portar de 17 ani, skill bun costa aproximativ 3.500.000 milioane lei. - Portar de 17 ani, skill inadecvat costa aproximativ 100.000 lei. - Portar de 17 ani, skill impresionant costa aproximativ 20.000.000 lei - Portar de 23 ani, skill impresionant costa aproximativ 23.000.000 lei - Portar de 25 ani, skill titanic costa aproximativ 65.000.000 lei Având în vedere că antrenăm doi portari pe săptămână, să vedem ce rezultate avem. - În prima variantă avem o investiţie de 7 milioane, vânzări de 40 milioane şi un profit de 33 de milioane în 9 săptămâni. Un profit de aproximativ 3,5 mil pe săptămână. - În a doua variantă avem o investiţie de 200.000 lei, vânzări de 40 milioane şi profit 39,8 milioane în 13 săptămâni. Un profit de aproximativ 3 mil pe săptămână. - În a treia variantă avem o investiţie de 46 milioane, vânzări de 130 milioane şi profit de 84 milioane în 32 săptămâni. Un profit de aproximativ 2,6 mil pe săptămână. În prima variantă este nevoie de o investiţie relativ mică pentru o echipă cu ceva bani în cont aproape imposibilă pentru un începător. Aportul jucătorului în ratingurile de meci este foarte scăzut, în acest caz ori se sacrifica performante ori echipa se afla într-o de nivel scăzut. Sau poate fi folosit în cazul în care echipa foloseşte numai tactică de all-offensive şi nu are nevoie de apărare absolut deloc. În cazul variantei numărul doi, investiţia este infimă, perfect rezonabilă pentru orice echipă (inclusiv începători). Aportul jucătorului în ratingurile de meci este foarte scăzut, în acest caz ori se sacrifica performante ori echipa se afla într-o de nivel scăzut. Sau poate fi folosit în cazul în care echipa foloseşte numai tactică de all-offensive şi nu are nevoie de apărare absolut deloc. În cazul variantei numărul 3, investiţia este mai ridicată, absolut imposibilă pentru un începător. Aportul jucătorilor este decent, mai ales în ultimul sezon, în acest caz jucătorul poate fi folosit într-o echipă care doreşte performanţă. Trebuie luat în calcul şi faptul că la nivel ridicat de skill, salariul este ridicat. Acesta este doar un exemplu, o strategie cu portari cu skill şi vârsta diferită. Puteţi face singuri orice strategie cu orice tip de jucător, cu ajutorul uneltelor de mai sus. Trebuie să ţineţi cont de banii pe care îi aveţi în cont, de banii pe care doriţi să îi investiţi, dacă doriţi sau nu să sacrificaţi performanţele echipei sau orice alte criterii pe care le aveţi în gând. Baftă la planificat!

⚙️
Training speed calculator
IHT
Predictor de antrenamente
Hattrick România
Training calculator
HT-Box